Speed dating timisoara 2016


28-May-2016 11:09

Întâlnirea era stabilită pentru ora 14.30 într-o locație centrală și aglomerată. ) a fotografiat rapid câțiva bărbați grupați în jurul unuia cu o listă… Am intrat în panică și l-am întrebat cu o voce joasă, dar autoritară, pe băiatul care servea: Toaleta unde e?Sunt punctuală de felul meu…, iar acum chiar nu puteam să las cel puțin douăzeci de persoane să mă aștepte, din care zece erau bărbați… Am ajuns chiar mai devreme cu câteva minute ca să găsesc și să observ locația. Jos, mi-a răspuns el imediat, arătându-mi niște scări. În principiu, auzisem cam despre ce este vorba – zece mese, zece întâlniri rapide timp de zece minute cu câte o persoană – altfel spus, în loc să vorbești cu unii pe net, vorbești cu ei în realitate. Trebuia să-mi forțez singură mâna, așa că într-una din zile, când mă uitam pe net, am dat click și m-am înscris la un eveniment speed-dating.dacă era doar unul mă băgam la o întârzire de zece minute, acolo… Cam în același timp cu răspunsul băiatului, din grupul bărbaților care mă urmăriseră cu privirile – le simțeam cum sfârâiau curioase pe geaca mea de piele – s-a auzit o voce: Sus!În timp ce coboram, am auzit cum băiatul le explica ce căutam de fapt și apoi un “Aaaa (ușor dezamăgit), toaleta! Continuarea, pe Si-a facut un selfie si l-a postat pe contul ei de Facebook, dar nu si-a dat seama de gafa pe care a facut-o: le-a aratat tuturor ceea ce a incercat sa ascunda mereu! Tocmai nascuse si astepta sa isi vada pentru prima data bebelusul, dar s-a panicat cand medicii i-au spus pe un ton grav: "Nu cred ca sunteti pregatita pentru asta, fetita nu arata normal!" E incredibil cu ce se nascuse copilul pe cap Era fericita ca va deveni mamica, dar din cauza ca era saraca nu a reusit sa isi faca niciun control pe parcursul sarcinii.Cand a nascut si si-a vazut pentru prima oara bebelusul a lesinat!

" Au avut un soc cand cainele a intrat in dormitorul lor si a inceput sa latre si sa isi arate coltii!Toţi oamenii au rămas cu gura căscată când au văzut-o! Această tânără l-a aşteptat pe iubitul ei îmbrăcată aşa! Cineva îmi frânsese inima și căutam soluții să nu mă bălăcesc într-o nesfârșită plângere de milă.În dreptul motivului am scris în loc de “caut o relație”, “socializare”. Dacă ar fi fost să scriu adevărul pe scurt, ar fi sunat așa: “preocupări anti-depresie”. Am intrat la fix 14.30 și privirea mea laterală sau pierdută în zare (Slavă Domnului că avem această abilitate!

La inceput nu intelegeau ce are, insa cand si-au dat seama au incremenit!Uite ce se intampla in camera bebelusului lor Scenă-bombă pe aeroportul Otopeni azi dimineaţă!



You can freely enjoy diversity of web chat rooms, and you do not have to put in or register any personal information. Furthermore, you can find or create your individual chat rooms based on your preferences and interests, send unlimited messages on the site, and far more. You can enjoy face-to-face video conversation with both a friend and someone completely random.… continue reading »


Read more